Prima Pagina
Cooler: in engleza inseamna "racitor". De obicei este un mic ventilator atasat de diverse dispozitive, care se incalzesc foarte tare. Am spus de obicei, pentru ca exista sisteme de racire cu... apa. Principalul dispozitiv care nevoie de un sistem de racire este procesorul. De aceea, urmatorul pe lista componentelor am vrut sa fie cooler-ul.
Absenta cooler-elor poate duce la arderea unor componente de calculator. Cele care au o nevoie imediata de un astfel de dispozitiv este procesorul si sursa de curent. Procesorul fara sistem de racire poate fi (in cel mai fericit caz) instabil, sa se opreasca, sa ruleze la o frecventa mai mica sau (in cel mai rau) caz sa se arda sau (in cazul groaznic) sa afecteze negativ tot calculatorul. De exemplu, in manualul tehnic al calculatorului meu se mentioneaza faptul ca un procesor peste 700 Mhz poate ajunge la temperaturi de peste 100 o C!!!
Lipsa sau defectarea ventilatorului din sursa poate duce la disfunctionalitati in furnizarea curentului electric si se poate ajunge pana la arderea unor componente de calculator (in cele mai multe cazuri este afectata placa de baza).
La calculatoare performante sunt necesare mai multe coolere. Lipsa unui cooler de pe o placa video performanta poate duce la instabilitate sau chiar la ardere. Pentru a mai economisi ceva bani, unele placi video cum ar fi Riva TnT2 nu au sistem de racire (desi ar trebui sa aiba!). Pentru a crea un flux de aer in interiorul carcasei, se poate monta un ventilator pentru carcasa. Acesta deserveste la racirea per-ansamblu a calculatorului. Harddisk-urile care se incalzesc foarte tare, mai ales cele de 7200, 10000 respectiv 15000 de rotatii pe minut "doresc" si ele un sistem de racire.
In comert sunt diverse tipuri de ventilatoare, cele mai bune ar fi cele pe rulmenti (ball bearing), pentru ca nu se strica asa usor. Trebuie sa aiba o suprafata corespunzatoare, pentru a raci foarte bine, dar nici sa nu deranjeze celelalte componente. Numarul de turatii ale unui ventilator sa fie nici "prea prea", dar nici "foarte foarte". Un model cu turatii reduse nu va fi in stare sa raceasca cum trebuie, unul cu turatii mari va face un zgomot de la "deranjant" si se poate ajunge la "insuportabil". Solutia ideala reprezinta un fel de proportionalitate inversa, adica cu pale cate mai mari, la turatii cat mai mici.
Sistemele de racire cu apa sunt destul de scumpe si nu prea stiu daca chiar merita. Sunt foarte eficiente, dar nu sunt chiar asa de necesare pentru un utilizator simplu. Acestea ar putea fi asemanate cu centralele termice, numai ca ele racesc. Au o parte centrala, unde e pompa si diferite sisteme de comanda si o parte secundara, formata dintr-un circuit din furtunele si un... ventilator.
Sistemele de racire se folosesc la calculatoare performante (servere, statii de lucru) care functioneaza mult timp si care sunt adevarate "furnale". De asemenea, de un sistem de racire adecvat au nevoie si cei care fac overclocking-uri (fortarea unei componente sa ruleze la parametri peste limita data de fabricant). Pentru aceasta categorie de "calculatoristi" exista chiar si varianta bazata pe azot lichefiat (care raceste la -192 o C), folosit la overclocking-urile extreme.
Placa de baza: sau mainboard (deseori se prescurteaza MB) constituie platforma unde se conecteaza celelalte componente ale calculatorului. Ea prezinta socket-ul pentru procesor, sloturile PCI (pentru conectarea diferitelor placi), slotul AGP (pentru placile video; apare de la placile de baza de la generatia Pentium II / K6 incoace), sloturi ISA (Industrial Standard Arhitecture - un fel de PCI, mai vechi; placile de baza noi l-au exclus), diferiti conectori (pentru unitatile de disc si periferice), BIOS (Basic Input-Output Sistem) etc. etc. etc. Cred ca asta a fost cea mai lunga fraza pe care am spus-o vreodata.
O mare parte din componente depind de slotul in care se instaleaza. Unele sloturi detin diferite specificatii (adica au fost modificate in timp). De exemplu bus-ul (viteza de comunicare intre doua componente) sloturi-lor PCI a pornit de la 33 Mhz, apoi a avut 66 Mhz, 100 Mhz si tot asa. Mai nou exista acel PCI Express cu performante mult superioare si care este in curs de promovare.
Cum am mai spus, pe placa de baza se "intalnesc" mai toate componentele calculatorului... direct sau indirect. Deci performanta placii de baza are o influenta directa asupra performantei intregului calculator.
Specificatii des intalnite la placile de baza mai noi ar fi:
- tip-ul socket-ului (fiecare fabricant de procesoare construieste o generatie de procesoare in jurul unui anumit socket);
- numarul de sloturi PCI (Peripheral Component Interconnect), tipul slotului AGP (adica performanta lui, adica 1X, 2X, 4X, 8X etc, unde un X este 500 megabytes);
- memoria cache (memoria imediata a procesorului; spre deosebire de RAM, ea pastreaza informatiile cele mai des accesate);
- FSB (Front Side Bus), DMA (Direct Memory Acces), paralelATA si serialATA (ultimele doua aratand de transfer a harddisk-urilor);
- tip-ul de RAM (Random Acces Memory) folosit si cantitatea maxima care poate fi adaugata;
- dotari suplimentare (cum ar fi o placa de sunet, placa video, modem sau orice altceva);
- chipset-ul (cel care realizeaza si controleaza legaturile dintre componente).
RAM este acronimul pentru Random Acces Memory (memorie cu acces aleator). Nu stiu chiar de ce se numeste chiar asa, dar ea se interpune intre procesor si hard disk. Hard diskul fiind mai lent, RAM creste foarte mult performantele calculatorului. Este formata din niste circuite electrice (module), deci procesorul poate avea acces (teoretic) instantaneu la datele de care are nevoie, pe cand hard diskul (care are o parte mecanica) reprezinta un adevarat balastru in viteza de functionare a calculatoarelor.
In prezent exista trei tipuri mari de memorii: SD-RAM (Synchronous Dynamic Random Acces Memory), DDR-SD-RAM si RDRAM. Primul tip nu se mai fabrica, ruleaza la o frecventa de 100 - 133 Mhz (se mai numesc si PC100 sau PC133) a reprezentat standardul de memorie timp de peste 2 ani, apoi o data cu lansarea procesorului AMD K7 Athlon, se simtea marirea vitezei memoriei si a aparut al doilea tip. DDR este cel mai folosit la ora actuala, ruleaza la frecvente de 266, 333 respectiv 400 Mhz. Ele sunt denumite dupa latimea lor de banda si anume PC2100, PC2700 respectiv PC3200. Acest tip de memorie este compatibil numai cu Athlon XP si Pentium4. Al treilea tip ruleaza la o frecventa de 800 sau 1066 Mhz, insa sunt construite doar pe 16 biti (spre deosebire de celelalte care sunt pe 64 biti), de aceea performanta nu este intotdeauna superioara celorlate tipuri de RAM. Acesta functioneaza doar cu procesor Pentium4 (initial acest procesor era menit sa functioneze numai cu acest tip de memorie).
Urmatoarea generatie de memorii va fi DDR2, ce vor rula la viteze de 400Mhz, 533 si 667 Mhz.
In prezent se fabrica module de memorii de 128, 256 si 512 MB, dar exista pentru severe module de 2 GB. Pe o placa de baza nu se va putea monta un tip de memoria cu care aceasta este incompatibila. Totusi exista modele care suporta doua tipuri de memorii. Acestea apar de obicei la lansarea si la trecerea de la o generatie de memorie la alta.
HDD (Hard Disk Drive): sau mai bine zis hard diskul. Daca RAM-ul este o memorie volatila (care se pierde la stingerea calculatorului), pe hard disk se pot stoca informatii fara ca acestea (teoretic) sa se piarda. Aici este stocat sistemul de operare si toate programele si datele dintr-un calculator. Unitatea de masura folosita pentru capacitatea unui hard disk (de fapt pentru toate mediile de stocare, inclusiv memorii volatile) este byte-ul (in limba romana i se mai spune octet, din cauza ca un byte este format din 8 biti).
Hard diskul este o unitate magnetica, adica are in componenta una sau mai multe discuri dure (de aici venind denumirea de "hard disk") pe care informatia este inscrisa magnetic (intr-un fel a spune, ca si la caseta audio sau la discurile pickup). Aceste discuri sunt rotite, iar niste capuri de citire/scriere pot citi sau scrie informatiile primite. Ca si placa de baza, si acest dispozitiv are memorie cache (i se mai spune "buffer"), care, la modelele noi, poate fi de 2 sau de 8 MB (MegaBytes).
Hard diskurile pot fi de doua feluri si anume IDE (Integrated Drive Electronics) si SCSI (Small Computer System Interface). Modelele IDE sunt cel mai des intalnite datorita pretului lor mai mic. Pe un controller (interfata care face legatura intre hard disk si chipsetul placii de baza) pot fi doua unitati legate (master si slave). In general o placa de baza are doua astfel de controllere, deci se pot monta pana la patru hard diskuri intr-un calculator. Pentru un al cincilea hard disk este necesar achizitionarea inca a unui controller (care se monteaza intr-un slot PCI). Hard diskurile SCSI sunt foarte rapide (pot avea pana la 15000 rotatii pe minut), performanta lor este ridicata, insa pretul lor este de 2-3 ori mai mare decat la un model IDE. Acestea sunt folosite mai ales in servere. De obicei sunt de capacitate mai mica, insa pe un controller se pot conecta pana la 6 modele.
Unele placi de baza detin functii RAID, pe baza caruia doua sau mai multe hard diskuri pot fi "unite" virtual si va iesi unul care va avea capacitatea totala a celorlalte. De exemplu, daca vom lua un model de 60 GB si unul 40 GB, prin RAID vom obtine un hard disk de 100 GB. Aceste functii se folosesc mai ales in servere si statii de lucru, pentru un randament superior.
Trebuie avut in vedere faptul ca un calculator functioneaza in cod binar (cu 1 si 0), deci capacitatile luate trebuiesc calculate in baza 2 si nu in baza 10. De aceea multiplii in baza 2 sunt 1 kilo = 1024, 1 mega = 1024 kilo, 1 giga = 1024 mega etc. Insa producatorii de hard diskuri nu tin cont de acest lucru cand afirma capacitatea unui hard disk, de aceea capacitatea reala a unui model va fi intotdeauna mai mica. Adica un hard disk de 40 GB, este de fapt de 37 GB (intr-adevar el are 40 miliarde de bytes), unul de 3,2 GB este de 2,99 GB (transformati in bytes, sunt 3,2 miliarde bytes). De aceea, o discheta nu are chiar 1,44 MB, ci 1,38!
FDD inseamna Floppy Disk Drive, dispozitivul care citeste/inscrie dischetele. Banuiesc ca marea majoritate dintre voi au auzit de dischete, asa ca nu voi mai insista. Oricum, datorita capacitatii mici, dar mai ales a transferului greoi, dischetele aproape ca vor disparea (asta dupa peste 20 de ani de utilizare).
