Dupa cum am spus anterior, au iesit doi puiuti, dar in stare grava, slabiti si deshidratati si au fost abandonati de Sally si Roby. Am incercat sa le dau apa si mancare, dar unul din ei a murit la cateva ore dupa "descoperire" si al doilea a doua zi. Celelalte doua oua au fost infertile si le-am scos si am detasat cuibul de colivie.

Acum, toata familia, Sally, Roby, Puiul cel Mare, Puiul cel Mijlociu si Piticul stau in colivie, sunt veseli si voiosi, fac o galagie infernala si dărâmă TOT. Detalii despre toate acestea, mai tarziu.

Cele doua provocari: sa ii mentin sanatosi si sa ii impiedic sa mai faca oua, cel putin pentru o vreme. Pentru a doua provocare, i-am pus la un regim auster, ca hrana au doar seminte, fara apa de imbaiere, fara fructe, legume si hrana moale (ou fiert, orez, etc). Hrana moale le mai dau puiulor, dar pe "ascuns", cand ii scot din colivie si am grija sa nu observe cei doi parinti. Intuneric pana la 12 ore, optiunea de a creste pana la 14 ore. As putea ajunge sa o mut pe Sally intr-o alta colivie si sa o pun in alta camera. Pare cam dur ce zic eu aici, dar vreau sa evit asa-numita "depunere cronica" de oua, adica sa tot faca oua pe banda rulanta. Mai mult de doua serii de oua pe an devine o "depunere cronica" si e periculoasa.

Dar vine si prima provocare, pentru ca le trebuie si vitamine, minerale si ceea ce inseamna hrana variata. M-am gandit sa le pun niste vitamine in apa, dar de cand cu puii, parca am asa o frica de tot ce inseamna sintetic...

Voi ce parere aveti, sunt bune vitaminele de mai jos? Doua indicii pentru care n-ar fi bune... sunt ieftine (2 lei) si termenul de garantie pana in septembrie 2013. Ori, conform compozitiei (toate vitaminele din lume si metalele din sistemul periodic... exagerez, dar oricum, sunt o gramada scrise pe eticheta), nu cred ca ar trebui sa aiba un asa mare termen de valabilitate.

La sfârşitul lui septembrie 2011 m-am gândit să îmi fac (virgulă) calculatorul mai silenţios. Suna ca o rachetă şi câteodată zici că era ceva vecini nervos ce bătea în ţeavă... adică un sunet din acela, un cârăit ce indică un ventilator descentrat.

Am tot uns ventilatoarele, le-am deprăfuit, dar degeaba. Calculatorul meu absoarbe mult praf şi, atunci, avea nişte ventilatoare mici care se roteau cu peste 3000 de rotaţii pe minut. Zgomot serios.

M-am decis că trebuie să schimb nişte chestii:
1. Ventilatorul de carcasă
2. Coolerul/ventilatorul procesorului
3. Sursa sau ventilatorul din ea.
4. (opţional) Placa video, eventual una cu răcire pasivă
5. (opţional de opţional) Carcasa cu una special construită pentru a reduce din zgomot.

Paşii 1 şi 2 i-am realizat deja. La 3, cu sursa, hmm, aş prefera să mai aştept.

Am schimbat ventilatorul de carcasă de 92 mm în diametru şi vreo 3000+ de rotaţii cu unul de 120 mm în diametru şi vreo 1000 rpm. Şi am ales un NitroX (ceva firmă, cică nemţească, deci cică ar fi calitate de calitate, numa noah, nu cred). Este foarte silenţios, iar sistemul de prindere e cu nişte chestii mici din silicon. Nu ştiu cât ajută sistemul de prindere, dar ar reduce cât de cât din vibraţii.








Vechiul şi noul ventilator



Ventilatorul nou-nouţ montat în calculatorul prăfuit.






Acolo la Fans se pot vedea rotaţiile celor două ventilatoare vechi. Cel de carcasă este SYSFAN şi avea în jur de 3125 RPM.


După montare ventilator nou, SYSFAN arată aproximativ 1035 RPM.


Data viitoare... despre noul CPU cooler.

Pozele astea sunt din... decembrie 2010, când a trebuit să-i schimb acumulatorul.

UPS (Uninterruptible Power Supply) e o chestie care atunci când se ia curentul sau are fluctuaţii, îţi mai alimentează calculatorul şi monitorul cam încă (virgulă) câteva minute, inteval în care îţi poţi salva treburile şi opri calculatorul în siguranţă. Şi în acest timp urlă tare tare ca să te avertizeze de chestia asta... asta dacă nu cumva munceşti cu atâta febrilitate, sau beleşti cu atâta ardoare monştrii in ceva 3D shooter sau construieşti armate întregi în Starcraft şi nu-ţi dai seama că s-a luat curentul.


Modelul de UPS de mai jos este unul mai ieftin, deci şi prin urmare, cu mai multe dureri de cap şi exagerat de multe mişcări de şurubelnţă prin el. Mare atenţie dacă vreţi să desfaceţi un UPS, mai bine lăsaţi pe cineva care mai ştie de ceva electronică. Puteţi să vă curentaţi sau să vă ardeţi (din cauza acidului din acumulator). Sub nicio formă să nu spargeţi acumulatorul, să nu-l trântiţi sau să NU îl aruncaţi la gunoi. Este un acumulator cu acid şi metale grele şi trebuie depozitat în centre specializare de preluare şi procesare a unor astfel de acumulatori.

Mă gândeam să pun un screenshot cu versiunea anterioară a forumului, cea de până în 6 august 2011. Să fie, aici, la "arhivă".



Mai multe detalii despre versiunea de după 6 august 2011: http://www.marcelbeldean.com/forum/view … hp?id=1288

În ultimele zile am observat aşa o pregătire a lui Roby şi Sally pentru ceva deosebit, asemănătoare ca cea de acum două luni când au început să depună ouă. Şi am blocat intrarea la cuib atunci când ei şi "copiii" stăteau în afara lui, în colivie.

Ieri (joi) după amiază am observat o agitaţie ieşită din comun, aproape o disperare a celor doi ca să intre în cuib. Am pus puii în cuib, am deblocat accesul, Sally a intrat într-un suflet înăuntru şi tot scormonea prin talaş. I-am lăsat în pace, mai ales ca puii deja s-au pus la somn.

După vreo o oră, având şi o presimţire, mă uit la ei... Sally s-a ridicat uşor, dar nimic deosebit. Apoi se roteşte spre dreapta şi... era acolo. Un ouţ. Fiind descoperit, Roby l-a tras uşor sub el.

Am rămas mască. Nu ştiu ce să fac. Pe de o parte, e un pic (un pic mai mult) prea de devreme şi îmi e cumva să nu păţească Sally ceva. Mă tot gândesc cum aş putea să o opresc şi să fie cât mai puţin dureros pentru ea, dar şi pentru mine. Soluţia cea mai eficientă ar fi ca după ce depune toate ouăle, să i le iau şi să detaşez cuibul de colivie. Dar cred că ar fi dureros pentru Sally şi Roby, dar şi pentru mine, nu ştiu dacă aş fi în stare să le iau ouăle.

Dacă mă decid ca să-i las să aibă încă o dată pui, voi fi acolo pentru ei, le voi da toată grija pe care le-aş putea-o oferi, acum şi cu ceva experienţă de la prima tură.

Dar totuşi, nu cumva se solicită prea mult Sally? Plus că mai are şi pe cei 3 pui care mai au cam încă 3 săptămâni până să fie înţărcaţi. Totuşi, are aproape 7 ani (ar fi cam cât 50 de ani omeneşti)...

Insistenţele lui Roby de a sparge blocajul către cuib, încurajat din spate de Sally. Filmuleţul l-am facut cam cu o oră şi jumătate înainte să depună oul. Deci era pe drum...
[youtube][/youtube]


Sally, cu ouţul sub ea, având acea atitudine specifică de viitoare mămică.


Pe cât de fascinat am fost la primul ouţ (de acum două luni), pe atât mă pune pe gânduri acesta...

Fiind un moment unic pentru mine ca şi deţinător de papagali şi, mai ales unic pentru ei, papagalii Sally şi Roby, am început să fac poze pentru a surprinde evoluţia familiei cu moţ. Ceva mai puţine (şi mai rare) la început, dar acum că puii au crescut şi au devenit mai activi, de abia mă pot opri din pozat. Acest fotojurnal e pentru amintire şi în cinstirea acestei perioade când am stat ca pe jar din cauza lor.

O să fac o secţiune specială şi pe site unde o să apară pozele şi filmuleţele puse aici.

Recapitulare momente importante:
1 noiembrie 2011 - Ataşare cuib la colivie
11 noiembrie 2011 - Ouţul 1
13 noiembrie 2011 - Ouţul 2
15 noiembrie 2011 - Ouţul 3
17 noiembrie 2011 - Ouţul 4
19 noiembrie 2011 - Ouţul 5
3 decembrie 2011 - Eclozare Puiuţul 1
5 decembrie 2011 - Eclozare Puiuţul 2
6 decembrie 2011 - Eclozare Puiuţul 3
8 decembrie 2011 - Eclozare Puiuţul 4
11-12 decembrie 2011 - Posibil abandon al Puiuţului 4 (l-am găsit dormind separat).
18 decembrie 2011 - Moare Puiuţul 1 :(

Vechi, nu bătrân. Acuma dacă e frumos sau nu, ţine mai mult de gusturi şi posibilităţi.

În articolul ăsta http://www.arenait.net/2011/12/19/brazi … ogici.html se zice că brazii ecologici ar fi cam ne-ecologici de felul lor. Că au nu ştiu ce materiale. Că sunt fabricaţi nu ştiu unde, dar tare departe. Şi că trebuie aduşi cu vaporul şi ăla consumă tare multă motorină. Şi poluează rău de tot, mâncu-i cetina lui.

Mai jos este un brad "plantat" foarte probabil de vreo fabrică românească prin 1977-1978. Şi a fost împodobit-despodobit de vreo 15-20 de ori. Şi cred că ar mai ţine încă vreo câteva cicluri din astea, dacă nu cumva vom opta data viitoare la "upgrade" de brad, mai nou şi mai modern.

Pentru că nu cumpăr brazi şi nu susţin economia (şi defrişările de păduri, că pe hârtie sună bine producţia la hectar de pomi de Crăciun în pepinierele special făcute pentru aşa ceva)... economia asta a fost tare faină până la un anumit punct când excesele au devenit excesive. Şi a apărut criza. Nu sunt de vină pentru criza economică (dar sunt vinovat de alte crize... că exist, mănânc, respir, consum energie, folosesc mijloace de transport poluante, folosesc lucruri poluante atât prin fabricarea, cât şi existenţa lor), oricât aş încerca să ajut, lăcomia e ca şi un drog... o alimentezi mai mult, ea devine exponenţial mai apăsătoare.

Cursurile şi laboratoarele şi seminariile şi cam tot ce înseamna 6 ani de facultate şi master (4, respectiv, 2 ani). Fie-le cutia uşoară.

Hissss! Hissss! Hissss! (adică Ho! Ho! Ho! pe limba papagalilor nimfă...)

Sally, Roby, Puiuţu 2, Puiuţu 3 şi Puiuţu 4 vă urează din toată inimioarele şi guşiţele noastre să aveţi parte de Sărbători Fericite, uniţi în familie aşa cum suntem noi şi cu multe seminţe, pardon, bucate pe masă. Şi un An Nou Fericit, să vă fie cel mai moţat an de până acum. Câte pene vom avea pe noi, atâtea bucurii pentru voi. Şi sănătate, multă sănătate.

Ok, gata că ne e foame, trebuie păpăm şi să dormim. Sperăm ca în 2-3 săptămâni să ieşim din cuib cu toţii, vioi şi sănătoşi!

Anul acesta Moş Nicolae... n-a fost prea darnic cu mine. Adică gândind prin extensie, totuşi ar trebui să fiu recunoscător că am mai prins încă un Moş Nicolae, bine, sănătos, am terminat Politehnica ce nu părea să se mai termine şi am găsit şi un job aproximativ după ce am terminat Politehica ce nu părea să se mai termine. Deci anul acesta, poate cel mai greu şi mai stresant, totuşi a avut şi câteva părticele bune, mai ales terminarea Politehnicii. Care chiar nu părea să se mai termine.

Dar pentru Sally şi Roby... Moşu' a fost darnic cu moţ şi îndesat. Sâmbătă, 3 decembrie, noaptea, înainte să mă duc la somn... un control de rutină la ce mai face acest cuplu pus pe fapte mari de câteva săptămâni.

Amândoi erau în cuib. Ok, hai la culcare. Dar aud un chiţăit scurt. Dacă nu era linişte, nu cred că se auzea deloc. Şi nu puteam crede urechilor. Şi se tot aude chiţăitul. Dat drumu la calculator, căutat cum se aude un pui de nimfă, comparat sunetul... cam tot acelaşi. N-am avut curaj să mă uit în cuib, fiind amândoi acolo şi stiindu-l extraordinar de sperios pe Roby, iar Sally speriindu-se şi ea uşor când Roby paranoizează... mai bine nu deschid capacul. M-am tot plimbat prin casă, ba la calculator, ba la cuib să mai aud. Şi când nu se mai auzea... problemă. De ce nu se mai aude? Cam atât i-a fost? :( Dar după câteva minute din nou chiţăit... aaaaaah... deci e acolo.

M-am pus să dorm în cameră la ei, că poate cine ştie... poate se vor speria şi va trebui să le las lumina aprinsă. Poate... nu ştiu, dar măcar să-l aud! Şi mă şi trezea câteodată.

A doua zi dimineaţă deschis uşor capacul cuibului, Roby era pe ouă (şi probabil având la el şi puiuţul), iar Sally undeva lângă el, dar când a văzut că se deschide capacul, s-a apropiat de Roby şi au făcut front comun în ameninţări şi agitări. Am închis capacul la loc, mai bine nu risc.

La un moment dat au fost amândoi (părinţii!) afară şi fratele meu i-a făcut o poza lui Puiuţu 1. Nu prea mi-a convenit că a folosit blitzul, îmi e cumva să nu îi afecteze ochii în formare şi acoperiţi de pleoape, dar... Oricum, în poză am putut să-l vad mai bine şi sa analizez şi ouăle, dacă nu sunt cumva crăpate.

Luni dimineaţa, 5 decembrie, Puiuţu 2. Din nou, am aflat de el indirect, pentru că erau două chiţăituri. Şi la o privire discretă în cuib, două ouă sparte. Ca să faci un puiuţ de nimfă, tre să spargi un ou, vorba proverbului. Chiar mai multe, de găină, pentru a-l putea hrăni cu cele necesare unei creşteri ceva mai rapide decât ale lui Făt-Frumos.

Nu e prea ok să rămână cojile de ou în cuib. Dar nici Roby sau Sally nu se dădeau duşi din cuib ca să le pot scoate. Erau ori unul, ori altul, ori amândoi. La un moment dat a rămas doar Sally în cuib şi mi-am pus o mănuşă din latex (chirurgicală... cum se găseşte la la farmacie, sau de care foloseşte medicul chirurg, numa să nu se şteargă la năsuc în timp ce trebuie să le folosească...).

În timp ce încercam sa scot cojile, Sally a început se agita aşa cum n-am mai văzut-o vreodată, şi-a încordat corpul, şi-a deschis aripile şi a luat poziţie de luptă. Am închis capacul după ce am luat cojile, dar... doar un ciripit. A fost prima dată când am început să-mi fac griji, m-am simţit foarte vinovat ca poate în agitaţia aia, unul din pui să fi fost strivit sub mama sa. Dar nu au fost afectaţi.

Marţi, 6 decembrie, Puiuţu 3. Incredibil. Deja s-a atins pragul unei posibile nevoi pentru o nouă colivie. În colivia actuală, ar putea sta confortabil 4 papagali nimfă, dar 5... deja devine cam aglomerat. Cu un picuţ de noroc, dacă vor ajunge la maturitate, voi fi nevoit ca să mai cumpăr o colivie.

Dar ce să vezi... Puiuţu 4 a venit pe lume în 8 decembrie, cu o zi înainte de ziua mamei mele. Şi încă un pas mai aproape spre o familie de moţaţi aşa cum nu s-a mai văzut.

Puii de nimfă stau mai tot timpul împreună, pentru a-şi menţine temperatura corpului şi a-şi sprijini căpşoarele... care sunt tare grele. La un moment dat, unul din ei bâjbâit un pic în afara grupului apoi îşi înfige capul în grămadă, un placaj ca la rugby.

Toate bune şi frumoase până luni dimineaţa, când, aşa ca niciodată, mă trezesc pe la vreo 7 şi ceva dimineaţa (de obicei mă trezesc mult mai târziu)... control de rutină în cuib... Sally stătea pe pui şi pe al 5-lea ou, Roby fiind în colivie. Şi Puiuţu 4 undeva într-un colţ, semi-învelit în talaş, aparent fără suflare, nu mişca deloc, nu se vedea că respire. Am crezut că înnebunesc. M-am supărat foarte tare, cu toate că iniţial tot speram şi spuneam că aş fi ultrafericit cu un pui care să ajungă la maturitate şi să fie moţat în toată regula, pierderea unuia din cei patru ar fi o tragedie şi un eveniment nefericit ca şi pierderea unui papagal drag ce l-aş fi avut timp de ani de zile.

Din fericire, Puiuţu 4 a dat semne că trăieşte, l-am luat şi l-am pus lângă grup şi se pare ca a fost acceptat şi de părinţi. Poate până la urmă a fost doar un accident, încă nu ştiu cât de mult a fost afectat. El e cel mai mic dintre toţi, diferenţele sunt destul de mari faţă de ceilalţi trei. Şi pare şi destul de slăbit, când ceialţi stau cu ciocurile deschise şi cerând frenetic de mâncare atunci când ridic capacul, el se chinuie să-şi menţină echilibrul şi stă cu căpşorul în jos.

Tatăl meu a scos al 5-lea ouţ căruia i-a cam "expirat" termenul, l-a dus la obraz şi la simţit rece, asta însemnând că e nefertil. Şi măcar aşa, Sally şi Roby scapă de o grijă, putându-se concentra pe creşterea copiilor lor.

Marţi şi miercuri, parcă s-a mai ameliorat situaţia lui Puiuţu 4 şi parcă a mai şi crescut, ceea ce confirmă indirect că totuşi primeşte de mâncare. Sper să-şi revină.

E frustrant să vezi că nu găseşti mâncare pentru hrănire la mână a puilor de nimfă. Ar fi binevenită în cazul în care perechea de părinţi pare puţin depăşită de cererea mare de a gurilor flămânde, în cazul puilor abandonaţi şi pentru a stabili o relaţie extraordinare între puiuţi şi stăpâni. Dar nu găseşti aşa ceva în România. Sau în extrem de puţine locuri. Am tot căutat la o grămadă de pet-shopuri şi farmacii veterinare (cam toate care de care ştiu eu şi am şi descoperit altele noi), dar deloc. Când îi întrebam, ori rămâneau uşor blocaţi (Ce? Pui de nimfă?), ori spuneau clar nu. De abia am găsit o cutie de Padovan Ovomix undeva în capătul celălalt al Clujului, la vreo 10 km depărtare, din pură întâmplare şi noroc. Fusese singura cutie pe care o mai aveau.

La un moment dat întâlnesc un crescător care îmi spune (confirmă) că aşa ceva nu se găseşte în România şi ar trebui adusă la comandă la preţuri foarte mari. Mă gândesc totuşi să comand o cutie de hrană pentru hrănire la mână, dar pentru o următoare tură de puiuţi.

De la începutul lui noiembrie, fiecare noapte a fost magică în acel cuib. Din 11 noiembrie, tot a doua zi Sally depunea un ouţ. Apoi, treptat, în patru ouă a apărut viaţă, fiecare la 1-2 zile distanţă. Şi acum, cresc, cu toţii.

Eforturile lui Sally şi Roby sunt monumentale. Vorba unui "clasic" în viaţă. Dar aici chiar e pe bune, în timpul depunerii şi clocirii ouălor, amândoi au fost foarte solicitaţi şi erau vizibil obosiţi. Cu toate că am fost îngrijorat câteodată, mai ales de alegerea total neinspirata a firelor de cânepă ca şi material pus în cuib cât şi a sperieturilor lui Roby şi Sally, dar amândoi au muncit împreună şi în tandem şi şi-au întemeiat o familie.

Roby parcă s-a mai îngrăşat un pic, are un look sexy şi e un cocoş-cloşcă atent şi grijului cum mai rar vezi, nu prea a avut chef de cântat în ultimele săptămâni. Mămica Sally e deosebit de agresivă atunci când e în cuib. Nu cu puii, ci cu cine deschide capacul să se uite... îşi deschide aripile, toate penele şi le ridică şi stă ca un bulgăre hâsâitor... Nu are o atitudine prea feminină atunci când e în cuib, dar când e în afară lui e... Sally. Liniştită şi finuţă.

Puiuţu 1 în prima lui zi


Puiuţu 1 şi 2


Roby papă os de sepie pentru a accelera realizarea hranei pentru pui. Numai că biscuitele îl cam încurcă...


Puiuţu 1, Puiuţu 2, Puiuţu 3, Puiuţu 4


"Realimentarea"


[youtube][/youtube]

[youtube][/youtube]

[youtube][/youtube]