Anul acesta Moş Nicolae... n-a fost prea darnic cu mine. Adică gândind prin extensie, totuşi ar trebui să fiu recunoscător că am mai prins încă un Moş Nicolae, bine, sănătos, am terminat Politehnica ce nu părea să se mai termine şi am găsit şi un job aproximativ după ce am terminat Politehica ce nu părea să se mai termine. Deci anul acesta, poate cel mai greu şi mai stresant, totuşi a avut şi câteva părticele bune, mai ales terminarea Politehnicii. Care chiar nu părea să se mai termine.

Dar pentru Sally şi Roby... Moşu' a fost darnic cu moţ şi îndesat. Sâmbătă, 3 decembrie, noaptea, înainte să mă duc la somn... un control de rutină la ce mai face acest cuplu pus pe fapte mari de câteva săptămâni.

Amândoi erau în cuib. Ok, hai la culcare. Dar aud un chiţăit scurt. Dacă nu era linişte, nu cred că se auzea deloc. Şi nu puteam crede urechilor. Şi se tot aude chiţăitul. Dat drumu la calculator, căutat cum se aude un pui de nimfă, comparat sunetul... cam tot acelaşi. N-am avut curaj să mă uit în cuib, fiind amândoi acolo şi stiindu-l extraordinar de sperios pe Roby, iar Sally speriindu-se şi ea uşor când Roby paranoizează... mai bine nu deschid capacul. M-am tot plimbat prin casă, ba la calculator, ba la cuib să mai aud. Şi când nu se mai auzea... problemă. De ce nu se mai aude? Cam atât i-a fost? :( Dar după câteva minute din nou chiţăit... aaaaaah... deci e acolo.

M-am pus să dorm în cameră la ei, că poate cine ştie... poate se vor speria şi va trebui să le las lumina aprinsă. Poate... nu ştiu, dar măcar să-l aud! Şi mă şi trezea câteodată.

A doua zi dimineaţă deschis uşor capacul cuibului, Roby era pe ouă (şi probabil având la el şi puiuţul), iar Sally undeva lângă el, dar când a văzut că se deschide capacul, s-a apropiat de Roby şi au făcut front comun în ameninţări şi agitări. Am închis capacul la loc, mai bine nu risc.

La un moment dat au fost amândoi (părinţii!) afară şi fratele meu i-a făcut o poza lui Puiuţu 1. Nu prea mi-a convenit că a folosit blitzul, îmi e cumva să nu îi afecteze ochii în formare şi acoperiţi de pleoape, dar... Oricum, în poză am putut să-l vad mai bine şi sa analizez şi ouăle, dacă nu sunt cumva crăpate.

Luni dimineaţa, 5 decembrie, Puiuţu 2. Din nou, am aflat de el indirect, pentru că erau două chiţăituri. Şi la o privire discretă în cuib, două ouă sparte. Ca să faci un puiuţ de nimfă, tre să spargi un ou, vorba proverbului. Chiar mai multe, de găină, pentru a-l putea hrăni cu cele necesare unei creşteri ceva mai rapide decât ale lui Făt-Frumos.

Nu e prea ok să rămână cojile de ou în cuib. Dar nici Roby sau Sally nu se dădeau duşi din cuib ca să le pot scoate. Erau ori unul, ori altul, ori amândoi. La un moment dat a rămas doar Sally în cuib şi mi-am pus o mănuşă din latex (chirurgicală... cum se găseşte la la farmacie, sau de care foloseşte medicul chirurg, numa să nu se şteargă la năsuc în timp ce trebuie să le folosească...).

În timp ce încercam sa scot cojile, Sally a început se agita aşa cum n-am mai văzut-o vreodată, şi-a încordat corpul, şi-a deschis aripile şi a luat poziţie de luptă. Am închis capacul după ce am luat cojile, dar... doar un ciripit. A fost prima dată când am început să-mi fac griji, m-am simţit foarte vinovat ca poate în agitaţia aia, unul din pui să fi fost strivit sub mama sa. Dar nu au fost afectaţi.

Marţi, 6 decembrie, Puiuţu 3. Incredibil. Deja s-a atins pragul unei posibile nevoi pentru o nouă colivie. În colivia actuală, ar putea sta confortabil 4 papagali nimfă, dar 5... deja devine cam aglomerat. Cu un picuţ de noroc, dacă vor ajunge la maturitate, voi fi nevoit ca să mai cumpăr o colivie.

Dar ce să vezi... Puiuţu 4 a venit pe lume în 8 decembrie, cu o zi înainte de ziua mamei mele. Şi încă un pas mai aproape spre o familie de moţaţi aşa cum nu s-a mai văzut.

Puii de nimfă stau mai tot timpul împreună, pentru a-şi menţine temperatura corpului şi a-şi sprijini căpşoarele... care sunt tare grele. La un moment dat, unul din ei bâjbâit un pic în afara grupului apoi îşi înfige capul în grămadă, un placaj ca la rugby.

Toate bune şi frumoase până luni dimineaţa, când, aşa ca niciodată, mă trezesc pe la vreo 7 şi ceva dimineaţa (de obicei mă trezesc mult mai târziu)... control de rutină în cuib... Sally stătea pe pui şi pe al 5-lea ou, Roby fiind în colivie. Şi Puiuţu 4 undeva într-un colţ, semi-învelit în talaş, aparent fără suflare, nu mişca deloc, nu se vedea că respire. Am crezut că înnebunesc. M-am supărat foarte tare, cu toate că iniţial tot speram şi spuneam că aş fi ultrafericit cu un pui care să ajungă la maturitate şi să fie moţat în toată regula, pierderea unuia din cei patru ar fi o tragedie şi un eveniment nefericit ca şi pierderea unui papagal drag ce l-aş fi avut timp de ani de zile.

Din fericire, Puiuţu 4 a dat semne că trăieşte, l-am luat şi l-am pus lângă grup şi se pare ca a fost acceptat şi de părinţi. Poate până la urmă a fost doar un accident, încă nu ştiu cât de mult a fost afectat. El e cel mai mic dintre toţi, diferenţele sunt destul de mari faţă de ceilalţi trei. Şi pare şi destul de slăbit, când ceialţi stau cu ciocurile deschise şi cerând frenetic de mâncare atunci când ridic capacul, el se chinuie să-şi menţină echilibrul şi stă cu căpşorul în jos.

Tatăl meu a scos al 5-lea ouţ căruia i-a cam "expirat" termenul, l-a dus la obraz şi la simţit rece, asta însemnând că e nefertil. Şi măcar aşa, Sally şi Roby scapă de o grijă, putându-se concentra pe creşterea copiilor lor.

Marţi şi miercuri, parcă s-a mai ameliorat situaţia lui Puiuţu 4 şi parcă a mai şi crescut, ceea ce confirmă indirect că totuşi primeşte de mâncare. Sper să-şi revină.

E frustrant să vezi că nu găseşti mâncare pentru hrănire la mână a puilor de nimfă. Ar fi binevenită în cazul în care perechea de părinţi pare puţin depăşită de cererea mare de a gurilor flămânde, în cazul puilor abandonaţi şi pentru a stabili o relaţie extraordinare între puiuţi şi stăpâni. Dar nu găseşti aşa ceva în România. Sau în extrem de puţine locuri. Am tot căutat la o grămadă de pet-shopuri şi farmacii veterinare (cam toate care de care ştiu eu şi am şi descoperit altele noi), dar deloc. Când îi întrebam, ori rămâneau uşor blocaţi (Ce? Pui de nimfă?), ori spuneau clar nu. De abia am găsit o cutie de Padovan Ovomix undeva în capătul celălalt al Clujului, la vreo 10 km depărtare, din pură întâmplare şi noroc. Fusese singura cutie pe care o mai aveau.

La un moment dat întâlnesc un crescător care îmi spune (confirmă) că aşa ceva nu se găseşte în România şi ar trebui adusă la comandă la preţuri foarte mari. Mă gândesc totuşi să comand o cutie de hrană pentru hrănire la mână, dar pentru o următoare tură de puiuţi.

De la începutul lui noiembrie, fiecare noapte a fost magică în acel cuib. Din 11 noiembrie, tot a doua zi Sally depunea un ouţ. Apoi, treptat, în patru ouă a apărut viaţă, fiecare la 1-2 zile distanţă. Şi acum, cresc, cu toţii.

Eforturile lui Sally şi Roby sunt monumentale. Vorba unui "clasic" în viaţă. Dar aici chiar e pe bune, în timpul depunerii şi clocirii ouălor, amândoi au fost foarte solicitaţi şi erau vizibil obosiţi. Cu toate că am fost îngrijorat câteodată, mai ales de alegerea total neinspirata a firelor de cânepă ca şi material pus în cuib cât şi a sperieturilor lui Roby şi Sally, dar amândoi au muncit împreună şi în tandem şi şi-au întemeiat o familie.

Roby parcă s-a mai îngrăşat un pic, are un look sexy şi e un cocoş-cloşcă atent şi grijului cum mai rar vezi, nu prea a avut chef de cântat în ultimele săptămâni. Mămica Sally e deosebit de agresivă atunci când e în cuib. Nu cu puii, ci cu cine deschide capacul să se uite... îşi deschide aripile, toate penele şi le ridică şi stă ca un bulgăre hâsâitor... Nu are o atitudine prea feminină atunci când e în cuib, dar când e în afară lui e... Sally. Liniştită şi finuţă.

Puiuţu 1 în prima lui zi


Puiuţu 1 şi 2


Roby papă os de sepie pentru a accelera realizarea hranei pentru pui. Numai că biscuitele îl cam încurcă...


Puiuţu 1, Puiuţu 2, Puiuţu 3, Puiuţu 4


"Realimentarea"


[youtube][/youtube]

[youtube][/youtube]

[youtube][/youtube]

Să încep aşa că un comunicat de presă:

Cluj-Napoca, 11 noiembrie 2011 ... În alte zone ale Pământului sunt diferite evenimente importante precum lansarea The Elder Scrolls V: Skyrim, un joc mult aşteptat de gamerii hardcore. Şi cu grafică bestială, sper să apuc să-l încerc şi eu într-o bună zi... dar acuma n-am nici calculatorul, nici timpul si parcă nici cheful pentru aşa ceva. Sau lansarea The Immortals, un film care după trailer pare aşa un film plin de efecte speciale, femei bunoace si bărbaţi macho, dar nimic concret.

Într-un colţ de cameră oarecum semintunecat şi din cauza poziţiei blocului, dar şi atmosferei tomnato-iernatice, un cuplu de papagali nimfă studiază frenetic, de două săptămăni, cuibul cu care s-au trezit ataşat de colivia lor nu foarte frumoasă, dar nici prea urâtă, da măcar e destul de mare pentru a se mişca de colo-colo şi cu papică muuuultă şi (probabil şi) gustoasă de le lasă guşa apă, la discreţie. La un moment dat, vineri 11 noiembrie, doamna Sally iese brusc din cuib, în grabă si sărind pe stinghie, dar sărind atât de tare încât, din inerţie, a ajuns cu capul (şi moţul ataşat) în jos, desfăcându-şi aripile pentru a-şi restabili echilibru. Şi stă. Şi apoi se intoarce catre cuib. Şi iară stă. Şi parcă se face un pic că ar trage un pui de somn. Şi apoi stă din nou.

M-am uitat la ea tot in acest timp, eram oarecum in treacăt pentru că mă pregateam să mă duc la muncă. Şi nu stiu de ce, nu ştiu cum, dar m-am dus să ridic capacul cuibului, gândindu-ma să văd... ce? Pentru că nu prea au dat dovadă de "luuuuv is in the air", s-au mai iubit ei aşa din când in când, au mai tot măsurat, aranjat şi ros cuibul; dar nimic ce ar putea dovedi ceva mai "serios".

Şi l-am văzut... un ouţ mic (totuşi, cam de două ori mai mare decât unul de peruşi) şi alboi, undeva spre centrul cuibului, dar mai aproape de intrarea în cuib şi parcă mai spre stânga, de la intrare. M-am simţit ca nenea care l-a descoperit pe Tutankhamon... fascinat, dar cu părere de rău că a invadat un loc intim şi sacru pentru cineva. Şi am pus la loc capacul, oarecum vinovat şi speriat ca am văzut că "socotelile" lui Sally si Roby sunt mult mai avansate decât am crezut şi sper să nu le fi stricat acum.

Din acel moment am început să păstrez distanţa faţă de ei şi când e de umblat în colivie... cu maaaare fineţe.

Duminică, 13 noiembrie, al doilea ou. Marţi, 15 noiembrie, al treilea ou. De vineri şi până miercuri mă tot uitam la ei şi mi-au dat senzaţia care am avut-o când am fost prima dată cu avionul... începe să tureze motoarele dintr-o treaptă în alta şi de fiecare dată zici... "Noh, acuma!" sau "Acuma chiar că...!", dar avionul tot pe loc stătea şi brusc o lua din loc. Aşa şi cu Roby şi Sally, au început să dea tot mai multă atenţie cuibului, dar parcă încă nu destulă. Aveau pauze multe şi dese (cheia eclozărilor cu succes?), clar că nu prea cloceau, mai mult exersau şi pe podeaua coliviei, unde Roby simula statul pe ouă cu mişcări de Elvis.

Am citit pe ici-pe-colo despre cum e cu ouăle şi clocitul (şi îngrijitul puilor) la nimfe. La unele întrebări mi-am găsit răspunsuri, dar unele chestii m-au şi demoralizat un pic... de exemplu, cică Roby ar fi prea tânăr, se recomandă ca să înceapă "socoteala" cu ouăle de la vârsta de 18 luni, iar el are cam un an. Poate nici atât. Sally e mai în vârstă, dar încă nu are 8-10, care ar fi limita maximă până când "nimfoaicele" pot să depună ouă.

Clocirea la nimfe e puţin diferită faţă de cea a peruşilor. Nimfele aşteaptă până au 2-3 ouţe şi de abia apoi încep clocitul propriu-zis, la peruşi e aproape imediat. Masculii de nimfă cotizează şi ei cu căldură pentru ouă, se ocupă şi ei de clocit în aproximativ egală măsura ca şi femelele. Deci Roby tre' să stea pe ouă; vi-l puteţi imagina pe ROby a'meu stând pe ouă? La peruşi, femela are autoritatea absolută în cuib şi pe lângă el. Femela nimfă este, deci, emancipată, iese din cuib, mănâncă, îşi face penele, se mai dă pe hintă, eventual mai merge la un shopping, la o bârfă etc etc în timp ce el... pe ouă... deci, Roby tre să stea pe ouă. Peruşele sunt dependente de soţii lor în timpul clocirii şi îngrijirii puilor. Nimfele nu prea sunt cu afecţiunea reciprocă, ba chiar se mai şi ceartă; la peruşi, dragostea şi tandreţea şi susţinerea morală şi sufletească sunt la ele în cuibuşorul lor.

Dar la fel ca şi peruşii, depun câte un ou la două zile, 5-7 bucăţele şi ar trebui să eclozeze dupa 18-21 zile.

Marţi seara, după cel de-al treilea ouţ depus de Sally, "avionul" a decolat... adică a început clocirea propriu-zisă. Marţi noapte au dormit amândoi în cuib, Sally pe ouă, Roby la pândă. Deci, ditamai colivia goala, cei doi stând micul cuib de aprox. 24 cm pe fiecare latură.

Miercuri, fiecare a stat cu schimbul pe ouă, noaptea Roby a preferat să stea afară. Joi... al patrulea ouţ. Şi s-a dormit din nou împreună în cuib. Sâmbătă, 19 noiembrie, al cincilea şi ultimul ouţ. Dar nu cel din urmă, că vorba clişeului. De sâmbătă încoaci, Roby, doarme "parţial" în cuib, stă mai mult la pândă... pentru că în zona lui sunt o grămadă de pericole... o grămadă de oameni răi răi gata să-l prindă şi să-l înghită cu tot cu fulgi. Părerea lui.

Şi acuma ar veni partea în care să îmi exprim extazul şi speranţa pentru măcar un puiuţ de nimfă. Sper din tot sufletul să se întâmple, mă tot gândesc la ei, îi tot verific (de la distanţă) şi discut cu tatăl meu despre cum ar fi să iau încă o colivie pentru ei. Ar fi cel mai frumos lucru în toţi anii ăştia de stress şi de timp trecut aşa din senin şi fără băgare de seamă. După calculele mele, ar trebui să iasă un puiuţ prin 10 decembrie, aproape de săbători, deci momentul ar fi cu atât mai important.

Dar... nu ştiu / nu cred că va fi aşa din mai multe motive. Roby este un pic cam prea tânăr, conform "manualelor" de reproducere la nimfe. Şi este extrem de sperios, nu prea ştiu exact cât şi cum stă el pe ouă. Se tot sperie la cel mai mic zgomot, iese rapid din cuib crezând că în curând va deveni supică. Sau.. nu ştiu, dar se tot sperie şi poate în momentele acelea mai şi loveşte ouăle. Apoi, poate cele mai importante, cele două mari probleme de "design" ale cuibului. O fi el mare şi frumos, dar nu are acea mică scorbură la centru şi s-ar putea să aibă nevoie. Podeaua cuibului e totuşi un pic concavă, ca un fel de capac de oală cu gura în sus, sper să ajute. Dar problema cea mai mare e acea cânepă, am vrut să punem talaş, dar de la magazin ne-au spus ca e mai bună cânepa. Dar nu e deloc asa... e mai greu de aranjat, se agaţă de picioare, şi poate mai şi ia ouăle din loc când trag de firele de cânepă.

Sâmbătă, după al cincilea ou, am pus nişte talaş în cuib, peste cânepă şi parcă s-a mai stabilizat un pic. Nu mai plimbă ouăle prin tot cuibul, Sally le-a aşezat pe mijloc (pe linia intrării), dar în partea opusă. Deci în spatele cuibului.

De duminică au început dezamăgirile... sperieturi din senin şi stat mult afară, până la 10-15 minute. Ieri, Sally s-a pus să se spele în apa de băut. A venit şi Roby, ba să o asiste, ba să o trimită în cuib. Oricumm, au stat aproximativ 30 de minute afară. Deci nu prea e de bine.

Totuşi, speranţa eclozează ultima. Sally pare sa fie ok, nu e obosită, e... tot ea... liniştită. Nu dă semne de oboseală sau că s-ar chinui cu ouăle. Chiar dacă nu o iasă pui, măcar să rămână Sally sănătoasă, să nu păţească ceva; pentru încă imi amintesc de Coco, mama lui Abby, care avut hernie în timp ce depunea ouă.

Ouţele...


Mămica Sally, ieşind la o gură de aer. Roby făcând pe cloşca în timpul acesta



Roby şi locul lui de pază şi de dormit

Ieri si azi au intrat spammeri asa la nesimtire pe forum. Si-au facut cont si cam atat. Unii au pus linkuri la URL sau la semnatura sau au postat mesaje in forum. De fapt asta ma deranjeaza cel mai tare, nu stiu unde duc linkurile alea care de obicei se pun cu trei scopuri: ranking seo, reclama sau incercarea de a raspandi linkuri cu chestii nasoale.

Am dezactivat acel camp unde se poate introduce link in profilul utilizatorului. Cred ca o sa reintroduc acel cod CAPTCHA, adica sa se genereze un cod aleatoriu si cine se inscrie pe site va trebui sa-l scrie ca sa demonstreze ca e ca e un omulet si nu un cod de program ce tot scaneaza pe net.

Chiar nu-si dau seama ca numa ne pierdem timpul unul-altuia? Ei intra, eu ii sterg. Cine ce castiga? Poate eu, ceva experienta in asta. O sa pun un script ce o sa stearga periodic conturile neconfirmate (a.k.a "boti") si apoi ii las in norma lor.

Asta e opera pisicii blande de pe langa bloc. Am tot interactionat, ne-am jucat si l-a un moment dat... jbannnng....



Nu doare. Dar ustura.


Ea jucandu-se cu un soricel un joc numit "de-a soarecele si pisica", candva prin septembrie. Am si filmat-o cateva minute, m-am tot gandit daca sa pun pe Youtube, dar pana la urma am zis ca nu pentru ca filmuletul e cam dur si... mai bine nu...

Tata a taiat astazi niste placi si maine urmeaza sa fie montate si speram sa iasa un ... cuib, pentru nimfe, pentru Sally si Roby. De fapt pentru Sally, ca Roby nu prea ar avea ce cauta acolo.

Speram sa iasa o chestie faina, trebuie sa facem cateva compromisuri. I-am vazut pe Sally si Roby in momente asa mai de tandrete (in sfarsit), dar Roby s-a cam speriat si a ramas confuzat, sper ca prezenta cuibului sa-l mai lamureasca putin de ce vrea Sally de la el :P.



Mai multe detalii maine.

Am scapat de o gramada de treburi stressante si consumatoare de timp si cred ca o sa pot sa revin mai des. Imi dau seama ca nu voi putea fi niciodata in preajma asa cum mi-as dori, sau cel putin cum a fost pe vremuri, s-au schimbat multe in ultimii ani, dar totusi sper ca lucrurile sa fie mai predictibile incepand de acum.

Am cumparat o siringa pentru a vedea cum reactioneaza Sally si Roby la stropit. Pentru ca degeaba le pun o cutie cu apa pentru ca nici nu o baga in seama.

I-am stropit de cateva ori, in diverse zile, de fiecare data pareau un pic surprinsi/speriati. Si in ziua aceea fugeau de mine. Azi, pare ca le-a placut de minute. La un moment dat, plin de extaz, Roby cade de pe suportul de flori, dar se duce repede la loc... unde are loc baitza.

[youtube][/youtube]

Roby este un picut mai familiar cu noi, nu se mai sperie (prea tare) cand stam in apropierea lui. Dar nu canta si sta ca o statuie.

Am reusit sa il trag in chip cu aparatul foto relativ aproape de el (la vreo 20 cm), cu macro (modul acela de pozat in care se detaliile se vad foarte bine conturate cand aparatul foto este aproape de obiectiv).




Si ca sa nu se supere Sally ca ea nu apare in vreo poza...

Aceasta este placa video pe care am cumparat-o (un fel de cadou mie insumi)... de Craciun, in decembrie 2010. Voiam sa pun pozele aceastea atunci, dar cum am fost cu tot felul de activitati si de stressuri si de lipsa de timp, am cam uitat. Acuma am vazut pozele si mi-am reamintit.

O am de mai bine de 8 luni, merge ok, relativ siletioasa. Am cumparat-o mai mult pentru jocuri, nu aveam/am o nevoie speciala de una din aceasta, dar totusi din cand in cand... Dar din cauza lipsei de timp, nu prea am avut ocazia sa o folosesc in scopul acesta. Nu este pentru hardcore gaming, ci pentru ceva ocazional, cred ca ofera o performanta decenta in majoritatea jocurilor de pana in 2010.

Cateva specificatii (preluate de pe site-ul de prezentare: http://www.gainward.com/main/vgapro.php?id=407)

Product Name  :    Gainward GeForce GT240 512MB GDDR5
GPU  :   NVIDIA GeForce® GT240
GPU Clockspeed  :  550 MHz
Memory  :   512 MB GDDR5 (128 bits)
Memory Clockspeed  :   1700 MHz
Bandwidth  :   54.4 GB/s
Ramdac  :   400 MHz
Bus  :   PCI-Express 2.0
Cooling  :   2-Slot Fan
Video-Features  :   HDMI-Output
Connectivity  :   HDMI + DVI + VGA

Poze...